CREDINCIOSUL (Mu’min) între TEAMĂ (al-Khawf) și SPERANȚĂ (Rajaa)

CREDINCIOSUL (Mu’min) între

TEAMĂ (al-Khawf) și SPERANȚĂ (Rajaa)

– Sharh as-Sunnah

Alhamdulillahi Rabbil Alamin wa salaatu wa salaamu ala Rasulillah!

Imaam Barbahaaree rahimahullaah  a spus:

‘Și să știți  că este potrivit ca slujitorul să aibă întotdeauna teamă și îngrijorare atâta timp cât rămâne în această lume pentru că nu știe în ce condiții va muri, ce final va avea, neștiind în ce stare Îl va întâlni pe Allah, Atotputernicul, Majestuosul, chiar dacă ar fi făcut toate faptele bune.

Și este potrivit ca un om care a păcătuit foarte mult în detrimentul sufletului său, să nu renunțe la nădejdea/speranța în Allah, PreaÎnaltul, la momentul morții. Mai degrabă, el ar trebui să aibă gânduri bune cu privire la Allah, temându-se de păcatele sale. Dacă Allah are milă de el, atunci aceasta face parte  din favoarea Lui și dacă El îl pedepsește, atunci este din cauza păcatelor sale.

Aceasta este o chestiune extraordinară și credinciosul (mu`min) ar trebui să combine al-khawf war-rajaa (frica și speranța) astfel încât, înfăptuind faptele sale, el să fie precedat de frică și de speranță.

Allah Preainaltul spune:

 “..Nu-şi pierde nădejdea în îndurarea lui Allah decât neamul de necredincioşi!”. (Surah-Yoosuf (12:87)

 “… Dar cine deznădăjduieşte în privinţa îndurării Domnului său, afară de cei rătăciţi?” (Suratul-Hijr (15:56)

Spune: “O, voi robii Mei, care aţi întrecut măsura în defavoarea voastră, nu deznădăjduiţi în privinţa îndurării lui Allah! Allah iartă toate păcatele. El este Iertător, Îndurător [Al-Ghafur, Ar-Rahim].”(Suratuz-Zumar (39:53)

Deci, el nu ar trebui să se teamă cu teamă excesivă, care ar putea sa-l faca să-si piarda nadejdea  în privinţa îndurării lui Allah Atotputernicul, căci aceasta este un tip de frică care este blamat. Și, de asemenea, ar trebui să aibă nădejde în Allah, Cel Atotputernic; totuși, speranța nu trebuie să-l facă să se simtă în siguranță de makr (complotul sau planul) lui Allah. Mai degrabă, ar trebui să se teamă de planul lui Allah.

Iar planul lui Allah Subhanahu wa ta’ala, este ceva ce i se potrivește Lui și face parte din perfecțiunea Lui. Nu este ca makr-ul (complotarea) ființelor create, deoarece makr (complot) în limbaj înseamnă sa te  străduiești în secret să provoci un rău altcuiva într-un mod ascuns, astfel încât el să nu știe (de complot). Asta înseamnă makr în limba arabă.

Deci, dacă aceasta se face pentru o cauză dreaptă, atunci este dreptate și aceasta este complotarea sau planificarea lui Allah, Perfectul și PreaÎnaltul, pentru că El se opune răufăcătorilor și face ca pedeapsa să vină asupra lor într-un mod în care ei nu percep și aceasta este dreptate de la El,  Cel Perfect. Așa că El este lăudat pentru asta, dar pentru cazul in care  dăunează altcuiva nu este pentru o cauză dreaptă si atunci este dhulm (opresiune) și nu este permis. Iar aceasta face parte din makr (complotarea) ființelor create, iar în ceea ce privește complotarea Creatorului, Celui Prea Înalt, atunci este ceva laudabil deoarece este dreptate și corectitudine din partea Lui, Cel Perfect și Cel PreaÎnalt. Deci, aceasta este diferența dintre cele două; între complotul lui Allah și complotarea ființelor create.

Allah Subhanahu wa ta’ala a spus:

Şi ei au viclenit, dar Allah a făcut ca planurile lor să nu izbutească, fiindcă Allah este cel mai bun dintre plănuitori!”  (Surah Aali `Imraan (3:54)

Acesta este un caz de recompensă pentru ei. Deci nu este o opresiune din partea Lui, El, Cel Perfect și Cel PreaÎnalt. Mai degrabă se întâmplă ca urmare a complotului lor. Ei au complotat și Allaah a complotat împotriva lor ca o pedeapsă pentru ei. Și aceasta este dreptate de la El,  Cel Perfect și Cel PreaÎnalt.

Și aceasta apare in hadeeth-ul:

Unul dintre voi poate să infaptuiasca faptele oamenilor Paradisului până când nu ramâne între el și Paradis, decat (lungimea unui) cot;  apoi ceea ce a fost scris îl depăşește și face faptele oamenilor Focului și, prin urmare, intră în el „.

Acesta este un exemplu a ceea ce Ibn al-Qayyim ( Allah să aibă milă de el) a încercat să scoată în evidență din relatarile  sahih care nu sunt înțelese în mod corespunzător.
Răspunsul este că aceasta se aplică celui care nu face fapte cu sinceritate și credință, mai degrabă el face fapte ale oamenilor Paradisului, așa cum apare numai în fața  oamenilor.

Și unul dintre voi poate să acționeze cu faptele  oamenilor Focului, până când nu mai ramâne între el și Foc, decât (lungimea unui) cot; apoi ceea ce a fost scris îl depăşește și acționează cu faptele oamenilor Paradisului și, prin urmare, intră în el.” [Relatat de al-Bukhaari (3,208) si (6,594) si Muslim (2,643) de la  `Abdullaah ibn Mas`ood radiyAllaahu `anhu.]

El intră în el pentru că a făcut faptele oamenilor Paradisului și a murit astfel. Prin urmare, nu se va intra in Foc , decât pe seama faptelor, si nu se nu va intra în Paradis decât din cauza faptelor săvârșite; iar faptele sunt în concordanță cu finalul lor.

Deci, o persoană nu trebuie să fie înșelată de propria sa neprihănire sau de corectitudinea lui și de aceea să se simta protejat de abatere/deviere. Câți credincioși și câți Musulmani și câți oameni de știință Allah nu i-a determinat să devieze atunci când  acte de nesupunere au provenit de la ei? Deci, o persoană nu ar trebui să se simtă în siguranță față de sine, nici să-și laude propriul sine. Deci, el nu ar trebui să se simtă în siguranță de la deviere și așa mai departe, amestecându-se cu oamenii răi, ascultându-i pe ei, cautând  după probleme și încercări (fitan). Nu ar trebui să se simtă în siguranță pentru el însuși.

Inimile slujitorilor sunt între două degete dintre degetele Celui Milostiv„. [Relatat de Muslim (2,654) din  hadeeth-ul lui  `Abdullaah Ibn `Amr radiyAllaahu `anhumaa.]

Asa cum Ibrahim, care este Khaleel Allah (prietenul lui Allah), alayhi ssalaam a facut o Du’a:

….şi fereşte-mă pe mine şi pe fiii mei să nu-i adorăm pe idoli! Doamne, ei i-au dus în rătăcire pe mulţi oameni..”.  (Surah Ibraaheem (14:35-36) 

Deci, o persoană nu ar trebui să se simtă în siguranță pentru el însuși de la a fi pus la incercare și de la a avea un final rău, chiar dacă el este dintre cei mai neprihăniți dintre oameni. Și nu ar trebui să dispere față de mila lui Allah chiar dacă este unul dintre cei mai răi dintre cei necredincioși dintre oameni, pentru că Allah îl poate favoriza cu căință, astfel încât el moare in Islam și, prin urmare, intră în Paradis. Pentru că atâta timp cât este încă în viață, atunci este deschis sa faca asta sau asta. Deci, faptele sunt în concordanță cu finalul lor.

Spusele sale „și ar trebui să aibă gânduri bune în privința lui Allah și să se teamă de păcatele sale„. El ar trebui să gândească bine in privinta lui Allah și nu să-și piardă nadejdea față  de mila lui Allah.

Și el trebuie să se teamă de păcatele sale„, adică să nu se spere cu o speranță care nu contine  teamă in ea. Mai degrabă ar trebui să se afle între frică și speranță.

Ei se întreceau în bine şi Ne chemau cu dorinţă/speranţă şi cu teamă şi erau evlavioşi faţă de Noi.” (Suratul-Anbiyaa· (21: 90)

Ei erau Profetii și ei se grăbeau să facă fapte bune, să-L adore și să-L invoce pe Allah, raghaban (cu speranță); însemnând speranța pentru răsplata Lui și cu rahaban (adică să se teamă de pedeapsa Lui). Deci, Profeții se aflau între frică și speranță; ei nu au luat un aspect și au lasat celălalt aspect. Ei nu au luat aspectul speranței și au lăsat în urmă aspectul fricii și nu au preluat aspectul fricii și au lăsat în urmă aspectul speranței.

Și slujitorul ar trebui să-și facă gânduri bune despre Allah, mai ales în momentul morții. Invatatii spun că, în timp ce persoana se află într-o stare de sănătate bună, el ar trebui să determine ca aspectul fricii să predomine ca o măsură de precauție, iar în momentul morții ar trebui să determine aspectul speranței să predomine. Pentru că în timpul vieții el este capabil să acționeze și să se căiască și să caute iertare, dar la punctul morții nu mai poate face nimic, și atunci ar trebui să dea prioritate aspectului speranței. Și, prin urmare, se arată în hadith:

Unul dintre voi nu ar trebui să moară decât dacă are gânduri bune în privința lui Allah, Cel Atotputernic, Majestuosul.”  [Relatat de Muslim (2,877) din  hadeeth-ul lui  `Abdullaah ibn `Amr radiyAllaahu `anhumaa.]

Spusele lui, „dacă Allah are milă de El, atunci este din favoarea Lui și dacă El îl pedepsește, atunci este datorat păcatului„. Aceasta este exact așa cum a Allah Preainaltul nu oferă fericire oamenilor si nici nu-i  pedepsește decat in functie de faptelor lor.

Allah Preainaltul spune:

Şi ei vor afla dinaintea lor tot ceea ce au săvârşit şi nu-l va nedreptăţi Domnul tău pe nici unul!” (Suratul-Kahf (18:49)’

[Ithaaful-Qaaree bit-Ta`leeqaat `alaa Sharhis-Sunnah]

În încheiere,

Anas ibn Maalik (ra) a spus:’Mesagerul lui Allah salAllahu aleihi waSallam a spus:”Cand Allah doreste bine pentru slujitorul Său, El îl foloseste.”
Ei au spus:”Cum îl foloseste El?”. El (salAllahu aleihi wa sallam) a raspuns:”El (Allah) îl calauzeste sa faca fapte bune inainte sa moara.” [Imam Ahmad, 11625; al-Tirmidhi, 2142; clasat ca sahih de al-Albaani in al-Silsilah al-Saheehah, 1334]

Mesagerul lui Allah salAllahu aleihi wa sallam a spus:”Cand Allah doreste bine pentru slujitorul Său, El îl îndulceste.” A fost întrebat:”Ce este aceasta îndulcire?” El (salAllahu aleihi wa sallam) a raspuns:”Allah îl calauzeste sa împlineasca fapte bune înainte sa moara, apoi El îi ia (sufletul) în timp ce se afla în aceasta stare.”
[Ahmad, 17330; clasat ca sahih de al-Albaani in al-Silsilah al-Saheehah, 1114]

Un sfârsit bun înseamna că o persoana a fost calauzita înainte sa moara sa se tina departe de ceea ce ar putea cauza Mânia lui Allah si sa se caiasca de pacate, si sa se concentreze pe acte de adorare si fapte bune, si apoi sa moara in acest stadiu.

Într-un hadis Qudsi (Sfânt), Allah Preaînaltul a spus:

Jur pe Maretia si pe Puterea Mea, voi strange in jurul robului meu, doua certitudini si voi lasa asupra lui doua lucruri infricosatoare. Daca se teme de mine in aceasta viata, va fi in siguranta in Ziua Judecatii; si daca se simte in siguranta in privinta Mea (nu se teme de Mine) in aceasta lume, il voi infricosa in Ziua Judecatii.” [clasat ca sahih de Al-Albani]

Fie ca Allah Subhanahu wa ta’ala sa ne calauzeasca sa împlinim faptele care vor obtine Multumirea Lui si sa ne îndulceasca astfel incat sa ne închiem aceasta viata în completa supunere!

Ameen, Ya Rabbil Alamin! Sall Allahu ala Nabyna Muhammad!

Pentru mai multe detalii legate de semnele unui sfârsit bun, citeste acest articol:

https://islamulpaceaeterna.wordpress.com/2015/03/23/drumul-catre-un-bun-sfarsit/

CHIAR TREBUIE SA CITITI SI ACEST ARTICOL! NEAPARAT!

https://islamulpaceaeterna.wordpress.com/2017/02/04/sunt-asa-cum-slujitorul-meu-crede-ca-sunt/

ALTE ARTICOLE RELATIONATE:

https://islamulpaceaeterna.wordpress.com/2014/08/10/ultima-fapta-conteaza/

https://islamulpaceaeterna.wordpress.com/2017/04/16/o-dua-pe-care-ar-trebui-sa-o-recitam-foarte-frecvent1/

https://islamulpaceaeterna.wordpress.com/2013/09/16/dragostea-teama-si-sperantaa/

https://islamulpaceaeterna.wordpress.com/2013/06/24/taqwa-originea-oricarui-bine1/

https://islamulpaceaeterna.wordpress.com/2013/06/14/taqwa-partea-1/

COPYRIGHT : ISLAMUL PACEA ETERNA

© ISLAMUL PACEA ETERNA, autor/deținător: CEZARINA SAIJARI, 2013-2018.

*URMARIȚI ISLAMUL PACEA ETERNA*

*PE PAGINA DE FACEBOOK (LIKE PAGE):

https://www.facebook.com/IslamulPaceaEterna/?ref=aymt_homepage_panel

*PE GRUP:

https://www.facebook.com/groups/501221379946302/

*INSTALEAZA APLICATIA PENTRU ANDROID SI IOS:

https://islamulpaceaeterna.wordpress.com/nou-aplicatia-islamul-pacea-eterna/

*ABONEAZA-TE PRIN E-MAIL:

https://islamulpaceaeterna.wordpress.com/

ESTE CREDINTA IN ALLAH (DUMNEZEU) SUFICIENTA PENTRU A TE NUMI UN CREDINCIOS?

allah-nou
ESTE CREDINTA IN ALLAH SUFICIENTA

PENTRU A TE NUMI UN CREDINCIOS?

BISMILLAH

Bismillah, wa Alhamdulillahi, wa Salaatu wa Salaamu ala Rasul Allah!
Salam aleikum wa rahmatullahi wa barakatuhu!

Aud sau auzim nu de putine ori, oameni care se declara credinciosi in Dumnezeu, ca doar este un singur Dumnezeu, dar care se considera fara nicio religie, declarand ca nu au nevoie de nicio religie! Sau care au o religie, pe care o urmeaza asa cum le dicteaza intelectul, sau din ce au auzit, sau dupa cum considera ei ca ar fi bine. Iar scenariile pot fi multe. CE POATE FI MAI GRAV DECAT ATAT!?!

Absolut cel mai important lucru din viata noastra, de care depinde izbanda noastra in Ziua Judecatii si de care depinde acceptarea credintei si a faptelor noastre, este Tawhid Allah.
Cine cunoaste cu adevarat ce inseamna si ce reprezinta Tawhid Allah, si cine implementeaza Tawhid Allah in viata sa si cine lupta pentru a face cunoscut Tawhid Allah, a trecut admiterea in Viata Eterna.
Pentru ca Tawhid Allah sa fie valabila, trebuie respectate toate aspectele care intra in categoria Tawhid Allah si toate componentele care compun Tawhid Allah.
Este oare credinta in Allah aceeasi cu credinta in Tawhid Allah? Cu siguranta, NU!
Si paganii din Mekkah credeau in Allah, si alte religii cred in Allah, inclusiv Sheitan crede in Allah!
Oricine crede in Allah (Dumnezeu) poate fi numit credincios? Cu siguranta, acest lucru nu este suficient! Ce lipseste?

Pentru a intelege mai bine aceste aspecte, la sfarsitul acetui articol veti gasi link-urile mai multor articole care explica pe larg aceste subiecte.

Toti cei care profeseaza credinta Islamica, se supun natural lui Allah si Il adora pe El Singur, implinind tot ceea ce El a poruncit si evitand tot ceea ce El a interzis, care reprezinta Tawheed-ul ‘Ibadah. Fara acest aspect al Tawheed, credinta in Unicitatea lui Allah nu este completa.

Noi, Musulmanii, folosim des termenul de Aqeedah, dar ce intelegem prin asta? Este Aqeedah ceva ce este memorat si se rezuma doar la discurs? Si care este relatia dintre Aqeedah si fapte?
Aqeedah este credinta ferma care este fixata in inima fara niciun dubiu, un crez care exclude orice supozitie, indoiala sau suspiciune. Conform intelegerii Ahl-us Sunnah wal-Jama’ah, este binecunoscut ca Imanul (Credinta) este ceea ce se afla in inima si se rosteste cu limba, si este actiunea inimii, limbii si a membrelor [al-Aqeedatul Wasitiyyah de Ibn Taymeeyah].

Din acest motiv, Mekkanii au refuzat sa depuna marturie (Shahadah), nu pentru ca rostirea ei ar fi fost dificila, ci pentru ca au inteles implicatiile ei.
Ei au inteles ca, credinta in Allah care este rostita cu limba, trebuie sa fie prezenta in inima si trebuie sa se manifeste in actiunile inimii (precum iubirea si teama de Allah), a limbii (dzikr, Shahadah, etc) si a membrelor (implinirea Rugaciunii, poruncirea binelui si interzicerea raului..).

In mai multe dintre articolele mele anterioare am vorbit despre conceputul de Tawhid, Monoteismul Islamic, Monoteismul Pur, care nu se mai regaseste in nicio alta religie.
Religia lui Allah este Islamul, si cel mai important lucru cu care Allah i-a trimis pe toti Profetii Sai anteriori, de la primul pana la ultimul si cel mai maret dintre ei, Muhammad salAllahu aleihi wa Sallam au transmis acelasi concept al Unicitatii lui Allah (Tawhid Allah).

Pentru a profesa credinta Islamica, trebuie sa crezi in:
Unicitatea lui Allah in Stapanire (Tawheed-ur Ruboobeeyah): Allah este Creatorul, Cel care detine, administreaza si sustine tot ceea ce El a creat, Singurul care are Puterea Suprema in tot acest univers, etc.

Unicitatea lui Allah in privinta Numelor Sale si Perfectelor Sale Atribute (Tawheed Asmaa Allah wa Sifat)- care Il descriu pe Allah in acord cu Numele si Atributele cu care El Insusi s-a descris si s-a numit in Coran sau cu care Profetul Muhammad salAllahu aleihi wa sallam L-a descris pe El si care nu pot fi atribuite niciodata vreunui element al creatiei.
Oricine profeseaza aceste credinte trebuie in mod natural sa se supuna lui Allah si sa-L adore pe El Singur, implinind tot ceea ce El a poruncit si evitand tot ceea El a interzis, care reprezinta, Tawheed-ul Ibadah (Unicitatea in adorare). Fara acest aspect al Tawhid, credinta in Unicitatea lui Allah nu este completa!

CE ESTE TAWHID-ul ‘IBADAH?
Tawheed ul `Ibaadah inseamna sa Il adori numai pe Allah Singur in toate formele de adorare si sa nu adori pe nimeni si nimic alaturi de El, indiferent daca este Inger, Mesager, Profet, o persoana pioasa, soare, luna, etc.

Domnul vostru este un Domn Unic. Nimeni nu are drept de a fi adorat in afara de El, El este Cel Milostiv, Indurator [Ar-Rahman, Ar-Rahim].” [2:163]

Moscheile sunt ale lui Allah (Singur), si nu chemati (nu adorati) pe nimeni impreuna (alaturi) cu Allah.”[72:18]

Aceasta pentru ca Allah este Adevarul, iar ceea ce cheama ei in locul Sau este desartaciune (falsitate). Si Allah este Cel mai Inalt [si] Cel mai Mare [Al-‘Aliyy, Al-Kabir]” [22:62]

AT-TAGHOOT
Cum poate cineva sa-i ia pe altii ca divinitati in locul sau alaturi de Allah?
Pe scurt, Ibn al-Qayym a spus ca “Taghoot” (false zeitati, oricine si orice este adorat alaturi de Allah) include pe oricine guverneaza dupa altceva in afara de Revelatia lui Allah si exemplul (Sunnah) Mesagerului Sau (salAllahu aleihi wa sallam) sau ceea ce este adorat in locul, sau alaturi de Allah, sau care este urmat in opozitie cu Poruncile lui Allah. De asemenea, daca cineva alege sa iubeasca, sa se supuna si sa urmeze altceva decat pe Allah si Revelatia Sa, inseamna ca adora alte divinitati alaturi de Allah.

CE IMPLICA TAWHID-ul IBADAH?
A cunoaste realitatea si ce inseamna sa-L adori pe Allah Singur, fara sa-I atribui parteneri in aceasta adorare, este de o importanta extrema, si toti cei care vor reusi in acest aspect sunt mai aproape sa devina adevarati slujitori ai lui Allah si dintre cei care fac ceea ce este mai bine pentru a implini scopul creatiei lor si pentru a mentine Tawhid in vietile lor.

Iata cateva motive pentru care este esential Tawhid-ul Ibadah, pentru a spori dorinta noastra de intelegere si pentru a o aplica in viata noastra atat de scurta:
-Pentru acest aspect al Tawhid au fost trimisi toti Profetii pentru a elabora in primul si primul rand ca:
Noi (plurarul de Majestate) am trimis la fiecare comunitate un Trimis [ca sa le spuna]”’Adorati-L pe Allah si tineti-va departe de Taghut (orice alte false zeitati).” [16:36].

Noe (aleihi sallam) a spus neamului sau:”O, Neam al meu! Adorati-L pe Allah! Voi nu aveti alta divinitate in afara Lui!”[7:59]

-Numai atunci cand se afirma Tawhid-ul Ibadah, celelalte doua aspecte ale Tawhid- Tawhid ur-Roobubiyah si Tawhed Asma wal Sifat– se afirma si ele in acelasi timp, deoarece cel care implineste adevarata Ibadah (adorare) Domnului sau, afirma in acelasi timp Stapanirea (Rububiyah) lui Allah si de asemenea perfectiunea Numelor si Atributelor lui Allah, care nu Ii apartin decat Lui.

-Tawhid al-Ibadah este esenta religiei noastre si scopul existentei noastre.
Eu (Allah) nu i-am creat pe djini si pe oameni decat pentru ca ei sa Ma adore.” [51:56]

-Este acel aspect al Tawhid pentru care un muwahhidun (un adevarat slujitor al lui Allah Singur si care afirma Tawhid-ul) se distinge de mushrikun (cei care comit shirk, care este opusul Tawhid, cei care Ii fac asociati lui Allah in adorare).

-Acest Tawhid subliniaza intelesul marturisirii de credinta (Shahadah), prin care cineva accepta Islamul. De fapt, acest Tawhid este adevarata esenta si primul stalp pe care este cladit Islamul.

-Acest aspect al Tawhid se bazeaza in principal pe fapte, in comparatie cu celelalte doua aspecte ale Tawhid, deoarece afirmand acest Tawhid te supui cu adevarat lui Allah. Ati afirma acest aspect al Tawhid prin fapte pana la sfarsitul vietii, este o porunca in Coran:
Si adora-L pe Domnul tau pana ce iti va veni sfarsitul (moartea).” [15:99]

-Dawah se implineste in principal pentru a stabili acest aspect al Tawheed.
Invitarea la adorarea lui Allah si la toate componentele Tawhid Allah, trebuie sa fie primordiala in activitatea de Dawah. Primul lucru si prima datorie a noastra este aceea de a chema la adorarea exclusiva a lui Allah. Islamul este singura religie cu adevarat Monoteista. Toate celelalte religii care au fost la origine Monoteiste, au suferit in timp de distorsionare si corupere. Ultima Revelatie a lui Allah adresata intregii umanitati in toate timpurile si in toate locurile, a venit sa indrepte aceste modificari si distorsonari, a venit sa ne arate drumul care ne va conduce catre fericirea in Viata de Apoi, a venit sa ne arate scopul pentru ca am fost creati, si ne-a daruit motivele pentru care sa luptam si sa ne sacrificam in aceasta viata, de dragul si numai pentru Cel in Mana Caruia se afla sufletul si soarta noastra.

-Acest aspect al Tawheed este dreptul lui Allah asupra slujitorilor Sai.
Dreptul lui Allah asupra slujitorilor (Ibad) Sai este ca ei sa-L adore pe El Singur si sa nu asocieze pe nimeni si nimic in aceasta adorare alaturi de El.” [Convenit]

-Prima porunca din Mus’haf (Coran) in legatura cu Tawhid al-Ibadah este:

O, voi oameni! Slaviti-L pe Domnul vostru , care v-a facut pe voi si pe cei dinaintea voastra. Ca sa aveti frica (Taqwa) [de El].” [2:21]

-Afirmarea Tawhid al-Ibadah va conduce, cu permisiunea lui Allah la mijlocirea Profetului salAllahu aleihi waSallam in beneficiul unui muwahhid (cel care afirma Tawhid).
Voi spune:’Ya Rabb (O, Doamne), permite-mi sa mijlocesc pentru oricine spune ‘Laa ilaaha ill Allah’. Atunci Allah va spune:’Pe Puterea Mea, si pe Gloria Mea, si pe Suprematia Mea, si pe Maretia Mea, il voi scoate din Iad pe oricine spune:’Laa ilaaha ill Allah’.[Bukhari]
Desigur, simpla rostire a acestei expresii, fara afirmarea acestei marturisiri in fapte, nu este suficienta.
-Acest aspect al Tawheed este distinctia cu care Allah ii descrie pe Ingerii Sai si pe Profeti.
Chiar si cei care sunt aproape de Domnul tau nu se socotesc prea mari pentru a-L adora pe El, ci ei Il preamaresc se se prosterneaza dinaintea Lui.” [7:206]
In timp ce, aceia care neglijeaza Tawhid al-Ibadah se afla in dizgratia lui Allah:
Si Domnul vostru spune:’Chemati-Ma (adorati-Ma) si Eu va voi raspunde! Aceia care din prea multa trufie refuza sa Ma adore, vor intra in Gheena (Iad) umiliti.” [40:60]

-Allah ii descrie pe cei mai buni din creatia Sa prin semnul lor distinctiv al implinirii Ibadah pentru El:
Cei evlaviosi vor bea dintr-un pahar al carui amestec va fi cu camfor. Dintr-un izvor din care beau robii lui Allah (Ibaad-Allah), facandu-l sa tasneasca mereu.” [76:5-6]

-Cei care afirma acest aspect al Tawheed cu adevarat sunt protejati de catre Allah de Seytan cel blestemat:
Tu nu vei avea putere asupra robilor mei (Ibaadee), afara numai de cei care te-au urmat dintre cei amagiti.”[15:42].

-Cand Profetul Muhammad salAllahu aleihi wa sallam a fost mentionat in cel mai perfect mod, a fost numit “Abd”, un adevarat slujitor al lui Allah care afirma Tawheed al-Ibadah.
Marire Celui care l-a adus pe robul (Abd) Sau in timpul unei nopti de la Moscheea Al-Haram la Moscheea Al-Aqsa, a carei imprejmuire Noi am binecuvantat-o, ca sa-i aratam din semnele Noastre. El este cu adevarat Cel care Aude Totul si Cel care Vede Totul [As-Sami, Al-Basir].”[17:1].

-Perfectiunea fiintelor create este afirmarea Tawheed al-Ibadah:
Ei zic:’Cel Milostiv si-a luat un fiu (ingerii)’. Marire Lui! Insa ei nu sunt decat niste robi (Ibaad) tinuti in cinste. Ei nu I-o iau inainte cu vorba si ei purced numai dupa porunca Lui. El stie ce este inaintea lor si ce este in urma lor, iar ei nu mijlocesc decat pentru acela de care El este multumit, dar ei sunt cu teama de El.” [21: 26-28]

ATITUDINEA CREDINCIOSULUI

Pentru a fi Musulman, este necesar sa crezi in Unicitatea lui Allah, ceea ce inseamna ca trebuie sa crezi ca Allah este Singurul Creator si Sustinator si Ocrotitor, ceea ce reprezinta Tawheed Ar-Rububiyyah. Dar acestea nu este suficient. De ce? Multi dintre idolatri cunosteau si credeau intr-o divinitate suprema, credeau in Creatorul tuturor lucrurilor, dar acest lucru nu a fost suficient pentru a-i face pe ei Musulmani.

Este neaparat necesar ca acestei afirmatii sa-i adaugam afirmarea Tawheed al-Uluhiyah (Tawheed al-Ibadah), care reprezinta Unicitatea lui Allah in adorare, Singurul ce merita sa fie adorat si abtinerea de la a adora orice alta forma a creatiei.
Avand aceasta cunoastere sigura despre Singura Divinitate Adevarata, omul trebuie sa aiba credinta constanta in Allah si nu trebuie sa permita ca nimic sa interfereze cu aceasta credinta.
Cand credinta penetreaza inima, ea incepe sa se manifeste in faptele sale, care impreuna sunt dovada pentru credinta adevarata. Acestea, alaturi cu sentimentul de multumire si gratitudine fata de Allah formeaza esenta adorarii (Ibadah).
Sentimentul de gratitudine este atat de important incat un necredincios este numit kafir care inseamna “cel care neaga adevarul’ si de asemenea ‘cel care este nemultumitor’.
Un credincios iubeste si este multumitor lui Allah pentru binecuvantarile pe care El le-a revarsat asupra lui, el este mereu ingrijorat de faptele sale. El se teme de Allah, se preda lui Allah si Il slujeste pe El cu supunere si umilinta. Acest lucru se obtine prin constientizarea in permanenta a prezentei lui Allah (Taqwa).
In final, as dori sa va aduc la cunostinta un hadis care defineste credinta in Allah Singur:
Stiti voi ce inseamna credinta in Allah Singur?”. Ei au raspuns:”Allah si Trimisul Sau stiu mai bine.” Apoi Profetul salAllahu aleihi wa sallam a spus:”Inseamna:1.Sa marturisesti ca nu are nimeni drept de a fi adorat in afara de Allah si Muhammad este Trimisul Sau (Laa ilaha ill Allah Muhammad Rasul Allah);2. Sa implinesti Rugaciunea perfect; 3. Sa platesti Zakkat; 4. Sa postesti in timpul lunii Ramadan; Si sa platesti Al-Khumus (o cincime din prada de razboi pentru Cauza lui Allah).” [Sahih Bukhari]

Si desigur, dupa constientizarea si afirmarea credintei in Tawhid Allah (toate cele trei forme de Tawhid), este obligatoriu sa credem in celelate principii ale Islamului, respectiv: credinta in toate Cartile revelate (in Revelatiile originale- nu mai exista la ora actuala), in toti Mesagerii lui Allah, in Ingerii Sai, in Destinul bun sau rau si desigur in Ziua Judecatii!

Dragi frati si surori in Islam!
Alhamdulillah pentru calauzirea lui Allah, Alhamdulillah pentru Islam, Alhamdulilah pentru ca Allah ne-a facut sa iubim, sa rostim, sa traim, sa simtim: Laa ilaaha ill Allah, si fie ca ultima noastra fapta si ultima noastra rostire si ultima noastra rasuflare sa fie: Laa ilaha ill Allah! (nimeni nu are drept de a fi adorat in afara de Allah)
Ameen! Alhamdulillahi Rabbil ‘Alamin!
Sal Allahu ala Muhammad! Sal Allahu aleihi wa sallam!

https://islamulpaceaeterna.wordpress.com/2014/09/18/credinta-allah-si-importanta-laa-ilaha-ill-allah/

https://islamulpaceaeterna.wordpress.com/2014/09/12/dreptul-lui-allah-asupra-omenirii/

https://islamulpaceaeterna.wordpress.com/2014/09/10/pacatul-care-nu-se-iarta-shirk-ul-si-formele-lui/

https://islamulpaceaeterna.wordpress.com/2014/01/26/unica-religie-acceptata-de-allah-este-islamul/

https://islamulpaceaeterna.wordpress.com/2015/01/07/ce-trebuie-sa-stii-despre-islam/

https://islamulpaceaeterna.wordpress.com/2014/09/05/acesta-este-un-mesaj-pentru-intreaga-umanitate/

https://islamulpaceaeterna.wordpress.com/2015/01/31/conditiile-pentru-acceptarea-shahadah1/

https://islamulpaceaeterna.wordpress.com/2015/01/25/ce-fapte-anuleaza-islamul/

https://islamulpaceaeterna.wordpress.com/category/credinta-in-islam-2/

Cezarina Saijari

TOGETHER FOR ETERNAL PEACE!

© ISLAMUL PACEA ETERNA, autor/deținător: CEZARINA SAIJARI, 2013-2018.

URMARIȚI ISLAMUL PACEA ETERNA:

PE PAGINA DE FACEBOOK (LIKE PAGE):

https://www.facebook.com/IslamulPaceaEterna/?ref=aymt_homepage_panel

PE GRUP:

https://www.facebook.com/groups/501221379946302/

INSTALEAZA APLICATIA PENTRU ANDROID SI IOS:

https://islamulpaceaeterna.wordpress.com/nou-aplicatia-islamul-pacea-eterna/

ABONEAZA-TE PRIN E-MAIL:

https://islamulpaceaeterna.wordpress.com/

Islamul Pacea Eterna

LA ILAHA ILLA ALLAH-CHEIA CATRE PARADIS?

SHAHADA  

LA ILAHA ILLA ALLAH-CHEIA CATRE PARADIS?

BISMILLAH 

Salam aleikum wa rahmatullahi wa barakatuhu!

 

Trimisul lui Allah, sall Allahu aleihi wa salam a spus:

Oricine rosteste Laa ilaha ill Allah (nu este nimeni demn de adorare in afara de Allah) , va intra in Jennah”.[Tabari, Ibn Hiban (sahih), al-Hakim si altii]

Mult prea multi Musulmani se incred in aceasta declaratie, gandindu-se ca Paradisul le este garantat doar prin marturisirea verbala a acestei declaratii. Este suficient sa declari fara sa actionezi conform ei? Ce valoare are rostirea Shahadei-Marturisirii de credinta-  daca nu-ti traiesti viata in conformitate cu ea?

Pentru ca „LAA ILAHA ILL ALLAH” sa fie cheia noastra spre Jennah, trebuie sa avem inima plina de credinta sincera, curata, libera de orice forma de politeism, sa ne dedicam toata viata acestui crez! Rodul credintei sunt faptele.Credinta fara fapte nu valoreaza nimic!

Intelesul acestui Hadith este acela ca: cine rosteste din adancul inimii sale LAA ILAHA ILL ALLAH-(nu exista alta divinitate in afara de Allah, si nu are nimeni drept de adorare in afara de Allah)- sincer de dragul lui Allah Singur si actioneaza conform ei, prin implinirea obligatiilor fata de Allah si abandonand tot ceea ce Allah a interzis, si moare in acest stadiu, va intra in Jennah.

Rugati-va lui Allah sa traiti si sa muriti in supunere completa fata de EL, Stapanul Tuturor Lumilor! Nu trebuie sa tratam cu superficialitate acest subiect. De sinceritatea intentiilor si faptelor noastre depinde totul!!  Sa nu uitam ca aceasta viata este doar un examen. Si sa nu uitam ca, nu stim cand Allah ne va anunta ca timpul a expirat!!!

A rosti Shahada din suflet este cheia noastra spre Jennah, daca si faptele noastre urmeaza spusele noastre. Altfel ar fi o contradictie intre ceea spunem si ceea ce facem. Cum poate sa fie din suflet, sincera, aceasta declaratie, daca nu respectam conditiile. Cum poti sa demonstrezi loialitatea fata de Allah si Trimisul Sau, salAllhu aleihi wa salam fara sa te supui, sau mai rau prin fapte care de fapt neaga aceasta declaratie?

O, voi cei care credeti! De ce spuneti voi ceea ce nu faceti? Este [o pricina de] mare manie pentru Allah sa spuneti ceea ce nu faceti!”[61:2-3]

Shahada este un legamant intre Creator si slujitorul Sau. Daca il consideram ca pe un contract, in cazul in care nu respectam conditiile si obligatiile unui contract, nu se anuleaza contractul/intelegerea?

Pana si  ipocritii faceau marturisirea de credinta, ba chiar faceau si Rugaciunea. Insa Allah le-a demascat spusele si faptele lor, indeosebi in Surat At-Tawba, care aproape in intregime se adreseaza ipocritilor, pe care Allah ii considera cel mai mare pericol si a caror pedeapsa este treapta cea mai de jos al Iadului.

Ar fi bine daca ar fi atat de simplu si  usor.!!! Ikhlas-sinceritatea inimii, a intentiilor si a faptelor reprezinta de fapt totul!!! Iar rasplata noastra va fi doar in functie de  intentiile noastre. Nu poti trata cu usurinta acest lucru, si sa consideri ca doar simpla rostire a SHAHADEI te poate salva.

Avem certitudinea ca inaintea mortii vom mai putea rosti aceste cuvinte asa cum le rostim noi astazi? Avem certitudinea ca in mormant vom reusi sa raspundem corect la intrebari, daca in timpul vietii nu am tinut cont de ele?

Foarte multi musulmani se bazeaza pe faptul ca pana la urma, dupa ce vor trece prin Iad, vor ajunge in cele din urma in Rai. Corect, insa am observat comentarii de genul:”Ei si ce daca o sa fim perpeliti putin in Iad?”sau:”Asta sa fie pacatul meu”.

O, dragi frati si surori in Islam! Aveti grija ce va doriti! Nu ar fi mai bine sa ne straduim din toate puterile sa ajungem cu Voia lui Allah, direct in Rai? Este oare pedeapsa Focului ceva atat de usor? O, Doamne, nu!!! Nu ar trebui ca cea mai arzatoare dorinta a noasta sa fie obtinerea Paradisului, prin Indurarea lui Allah? Nu ar trebui ca prioritatea noastra in tot ceea ce facem, spunem sau gandim, sa fie aceea de a castiga doar Multumirea lui Allah?

Nu ar trebui sa ne socotim inainte de a fi socotiti?

Avem curajul sa asteptam pana ne vom da sufletul fara sa actionam? Suntem noi pregatiti de intalnirea cu Allah Subhanahu wa Ta’aala?

Sunt foarte multe lucruri de spus pe acest subiect. Islamul este o religie complexa, este un intreg. Nu poate fi separat pe bucatele.

Sa nu fim ca oamenii lui Moise, aleihi salam care atunci cand a venit cu poruncile lui Allah au zis:

<Ibn Abbas si altii au spus:”Cand Moise a venit cu Tablele pe care erau scrise invataturile din Tora, le-a poruncit acestora sa le primeasca cu hotarare si bunavointa. Insa ei au spus:’Sa le vedem! Daca invataturile si indemnurile continute sunt acceptabile, atunci le vom lua.’. Moise a spus:’Nu, luati-le cu toate invataturile lor’. Ei au repetat acelasi lucru de mai multe ori.

Apoi Allah a poruncit ingerilor sa ridice muntele deasupra capetelor lor, ca si cand ar fi fost o umbrela uriasa, si apoi li s-a spus:”Nu aveti alta alegere decat sa acceptati, altfel muntele acesta va cadea asupra capetelor voastre”. Si atunci au acceptat. Li s-a poruncit sa se prosterneze, si asa au facut. Acest lucru este cunoscut pana in prezent de iudei. Ei au zis:’ Nicio prosternare nu este mai mare ca cea care a indepartat de ei pedeapsa”.[Istorisiri despre Profeti-Kitab al-Anbiyah]

Acest incident este exemplificat in versetul:

Si [aduti aminte] cand am ridicat Noi muntele deasupra lor, ca si cand ar fi fost un umbrar, si ei si-au inchipuit ca va cadea peste ei, [le-am zis]:”Tineti cu putere ceea ce v-am dat [Tora] si aduceti-va aminte de ceea ce sa afla inlauntru [supuneti-va poruncilor ei]! Poate ca voi va veti teme de Allah si va veti supune Lui!”.[7:171]

Iata cum Allah a vrut sa-i pedepseasca pe cei care au nesocotit poruncile sale, si au zis:’ luam doar ceea ce ne place’. Mare atentie la acest exemplu, pentru ca cei supusi sunt cei care spun:

24:51” Singurele vorbe ale dreptcrediciosilor, atunci cand ei sunt chemati la Allah si la Trimisul Sau pentru a judeca intre ei, sunt ca ei trebuie sa zica:”Am auzit si ne-am supus!”Acestia vor fi cei care izbandesc.”

33:36 Nu se cuvine ca un dreptcredincios si nicio dreptcredincioasa sa mai aleaga, daca Allah si Trimisul Sau au hotarat in privinta lor un lucru. Iar acela care se razvrateste impotriva lui Allah si a trimisului Sau, se afla in ratacire invederata.”

Cunoasterea este cheia succesului, si apoi bineinteles punerea in aplicare a ceea ce ai dobandit prin cunoastere. Asa cum am mai spus, credinta fara fapte, nu are nicio valoare. Marturisirea inseamna supunere!!

Singurul scop al crearii noastre este adorarea lui Allah!!!

Cu acest lucru in minte si cu constiinta de Allah (Taqwa) prezenta in permenanenta in inimile noastre, cu inima curata si devotata in totalitate lui Allah si Trimisului Sau, sall Allahu aleihi wa sallam si cu Voia lui Allah, vom izbandi! Nu trebuie sa ne lasam si nu trebuie sa renuntam nicio clipa!

 

Allah stie cel mai bine si succesul vine numai de la Allah!

 

Alhamdulillahi Rabbil ‘Alamin!

Pacea si binecuvantarea lui Allah, fie asupra ultimul Sau Trimis, Muhammad, sall Allahu aleihi wa sallam, a familiei sale, a companionilor sai si a dreptcredinciosilor care i-au urmat!

 

CE TREBUIE SA STII DESPRE SHAHADA:

https://islamulpaceaeterna.wordpress.com/2013/07/16/ce-trebuie-sa-stii-despre-shahada-marturisirea-de-credinta/

Cu PACE!

               Cezarina S.

 

LET’S WORK together FOR ETERNAL PEACE!

© ISLAMUL PACEA ETERNA, autor/deținător: CEZARINA S, 2013-2014.

Islamul Pacea Eterna

CUM SA-L ADORAM CORECT PE ALLAH

YA ALLAH

Cum sa-l adoram CORECT pe allah

BISMILLAH

 

As-salam aleikum wa rahmatullahi wa barakatuhu!

Allah Subhanahu wa Taa’la a creat omenirea si djinii cu scopul de a-L adora. Este binecunoscut versetul:” Si nu I-am creat pe djini si pe oameni decat pentru a ma adora pe Mine.” 51:56

Onoarea, demnitatea si fericirea din aceasta viata si din Urmatoarea tine de aceasta chestiune -Adorarea. Noi suntem dependenti de Allah in permanenta, nu ne putem separa de nevoia de El niciun moment, in timp ce Allah nu are nevoie de noi si nici de adorarea noastra.

Adorarea este Dreptul pe care Allah Il are asupra creatiilor Sale, insa beneficiile adorarii se intorc  chiar catre cei care-L adora pe El.

Astfel, oricine refuza sa-L adore pe Allah este arogant si trufas, si oricine iL adora pe Allah si de asemenea mai adora si pe altcineca pe langa El, este politeist, iar cel care iL adora pe Allah Singur bazat pe ceea ce El nu a legiferat, este un inovator; si oricine iL adora pe Allah Singur in acord cu ceea ce El a legiferat, este un credincios monoteist.

Desi slujitorii lui Alah au o nevoie critica de adorare, nu pot face acest lucru fara indrumare, fara calauzire. Tocmai din acest motiv, Allah ne-a trimis noua mesageri si ne-a revelat Carti, pentru a ne clarifica intelesul si natura adorarii.

Noi am trimis la fiecare comunitate un trimis[ca sa le zica]:”Adorati-L pe Allah si tineti-va departe de Taghut.” 16:36

“Si noi nu am trimis inaintea ta niciun Profet fara sa nu-i revelam lui:

‘Nu exista alta divinitate in afara de Mine, deci adorati-ma pe Mine!” 21:25

Astfel, oricine se opune la ceea ce Allah si mesagerii Sai au clarificat prin intermediul Cartilor revelate in privinta adorarii lui Allah, si iL adora pe Allah in acord cu ce le dicteaza sufletul sau dorintele lor, sau cu ceea ce unii oameni le fac sa para ca este drept(ceea ce fac), atunci ei au deviat de la Calea lui Allah, iar in realitate nu-L adora pe Allah in mod corect, ci iL adora in conformitate cu dorintele lor.

“Si cine este mai ratacit decat acela care urmeaza poftei sale fara o calauzire de la Allah?” 28:50

Astfel de oameni sunt foarte multi, ii intalnim peste tot, si fac parte atat dintre comunitatile de alte religii, dar si din ummah noastra, si acestia sunt cei care au deviat de la calauzirea lui Allah si care sunt in opozitie cu ceea ce Allah a legiferat in practicile lor religioase.

Devine clar ca, adevaratul inteles al adorarii este cel legiferat de Allah prin intermediul Profetului Muhammad-salAllahu aleihi wa sallam si care are reguli si principii bine stabilite, dupa cum urmeaza:

Adorarea in conformitate cu Revelatia

Acest lucru inseamna ca nu exista loc de interpretari personale in aceasta privinta si ca Singurul care are drept sa legifereze in legatura cu adorarea este numai Allah Subhanahu Wa Taa’ala.

Apoi te-am asezat Noi pe calea cea adevarata a religiei. Urmeaz-o, asadar, si nu urma poftelor celor care nu stiu!” 45:18

Si asa cum Allah ne spune referindu-se la Profet-salAllahu aleihi wa sallam:

“…Eu nu urmez decat ceea ce imi este revelat si nu sunt decat un prevenitor limpede!” 46:9

Adorarea sa fie sincera si doar de dragul lui Allah

Acest lucru inseamna ca toate actele noastre de adorare trebuie sa fie indeplinite doar de dragul lui Allah, fara sa asociem pe nimeni in aceasta adorare si fara sa implice nicio forma de shirk(politeism).

Acela care nadajduieste sa-L intalneasca pe Domnul sau, sa savarseasca fapte bune(conforme cu oranduiala lui Allah),si sa nu asocieze pe nimeni altcineva la adorarea Domnului sau.” 18:110

Astfel, daca orice aspect al asocierii(shirk) se mixeaza cu adorarea, atunci ea devine nula.

“Aceasta este calauzirea lui Allah, dupa care El Ii indruma pe cei care voieste dintre robii Sai. Dar daca ei i-ar fi alaturat Lui asociati, ar fi fost in desert [tot] ceea ce ei au facut.” 6:88

Vi s-a revelat tie si acelora dinaintea ta:’ De vei face asociati lui Allah, vor fi in zadar faptele tale si vei fi tu printre aceia care pierd.” 39:65

Singurul exemplu de urmat in privinta adorarii este Mesagerul lui Allah(saws)

Singurul care merita sa fie urmat dupa Allah, este Mesagerul Sau-salAllahu aleihi wa sallam, care ne-a clarificat tot ceea ce tine de adorare si care a pus in aplicare poruncile lui Allah.

Ati avut voi in Trimisul lui  Allah o pilda frumoasa( un exemplu bun de urmat), pentru cel care nadajduieste in Allah si in Ziua de Apoi si Il pomeneste pe Allah mereu.” 33:21

“…Ceea ce va daruieste Trimisul primiti, iar cele de la care va opreste, de la acelea opriti-va si fiti cu frica de Allah, caci Allah este aspru la pedeapsa.” 59:7

De asemenea, Profetul –salAllahu aleihi wa sallam a spus:

Oricine face o fapta care nu este in acord cu Legea noastra (sunnah) va fi respinsa.”[Muslim]

Oricine introduce ceva (inovatii-bid’ah) in Legea noastra ce nu face parte din ea, va fi respins.

Rugati-va asa cum m-ati vazut rugandu-ma.

Si multe alte exemple si dovezi din Coran si din Sunnah, care ne indeamna sa-l urmam pe Trimisul lui Allah- salAllahu aleihi wa sallam , care este evident cel mai bun model pentru noi.

Adorarea la timpul si in limitele stabilite de Allah

Nimeni nu are permisiunea de a le schimba sau de a le incalca sau de a interveni in aceasta privinta.

De exemplu, Salah(Rugaciunea): “..caci Rugaciunea este oranduita pentru credinciosi la timpuri hotarate!” 4:103

Pelerinajul(Hajj):”Pelerinajul are loc in lunile cunoscute” 2:197

Postul(Siam): “[Aceste zile] sunt in luna Ramadan…” 2:185

Adorarea sa fie fondata pe dragostea pentru Allah, pe supunerea fata de El, si pe teama si speranta in El

“ Spune:[O, Profetule]:” Daca Il iubiti pe Allah, urmati-ma si Allah va va iubi si va va ierta pacatele voastre! Allah este Iertator[Al-Ghafur], Indurator[Ar-Rahim]. Spune: “Fiti cu supunere fata de Allah si de Trimis, dar daca intoarceti spatele, Allah nu-I iubeste pe necredinciosi.” 3:31-32

Semnele care indica dragostea noastra pentru Allah sunt:

1)Urmarea Mesagerului lui Allah-salAllahu aleihi wa sallam;

2) Supunerea fata de Allah si de Trimis

Beneficiile pe care le obtinem sunt:

1)Castigarea iubirii lui Allah; 2) Iertarea pacatelor; 3) Obtinerea Indurarii Lui

Obligatia adorarii

Ii revine oricarui Musulman care a ajuns la varsta pubertatii , care este in deplinatatea facultatilor mintale si este responsabil pentru faptele sale, pana la moarte.

“..Si sa nu va savarsiti din viata decat fiind Musulmani (supusi lui Allah).” 3:102

Si adora-L pe Domnul Tau pana ce-ti va veni sfarsitul (adora-L pe Allah toata viata ta pana la moarte).” 15:99

Concluzia pe scurt ar fi aceea ca: nu trebuie sa uitam niciun moment scopul crearii noastre, acela de a-L adora pe Allah si de a ne supune Lui; toate faptele de adorare trebuie sa fie sincere si doar de dragul lui Allah, fara a-I asocia nimic si pe nimeni in adorarea noastra ; trebuie sa urmam exemplul Profetulul Muhammad salAllahu aleihi wa sallam in actele noastre de adorare, pentru ca el, salAllahu alehi wa sallam este cel mai bun exemplu de urmat si sa nu introducem nimic in religia noastra si sa nu urmam nimic din ceea ce nu apartine de ea si pentru care nu avem nicio dovada in Coran sau in Sunnah; sa-L adoram pe Allah  numai in conformitate cu ceea ce El a ordonat si a legiferat pentru noi , si toate acestea, din dragoste pentru Allah- Rabbil ‘Alamin (Stapanul Tuturor Lumilor), cu teama de pedeapsa Lui si cu speranta in Indurarea Lui.

worship-allah-alone

Relatat de Mu’adh bin Jabal care a spus ca Profetul, salAllahu aleihi wa salam a spus:” O, Mu’adh! Stii care este dreptul lui Allah asupra slujitorilor Sai?” Am spus:’ Allah si Trimisul Sau stiu mai bine’. Profetul, salAllahu aleihi wa salam a spus:’ Sa-L adore pe Allah Singur si sa nu-I asocieze pe nimeni in aceasta adorare. Stii care sunt drepturile lor(ale slujitorilor) asupra Lui (Allah)?‘. Am raspuns:’ Allah si Trimisul Sau stiu mai bine‘. Profetul, salAllahu aleihi wa salam a spus:’ Sa nu-i pedepseasca pe ei(daca fac astfel).” [Bukhari]

Allah stie cel mai bine si succesul vine numai de la Allah!

Cu pace,

              Cezarina S.

LET’S WORK together FOR ETERNAL PEACE!

Islamul Pacea Eterna

LAYLAT-ul QADR- UN DAR PRETIOS DE LA STAPANUL TUTUROR LUMILOR

Laylatul qadr 5

LAYLAT-ul QADR

UN DAR PRETIOS DE LA STAPANUL TUTUROR LUMILOR

BISMILLAH

Dragi frati si surori in Islam!

Temeti-va de Allah, pentru ca teama de Allah este cea care purifica faptele. Credinta este lumina inimii si cel mai esential lucru pentru fiinta umana. Si nu este nimic bun in nicio fiinta care nu are credinta. Coranul este calauzire, este lumina si ghid catre orice bine si este prevenitor pentru tot ce este rau. Oricine se tine strans de Coran, va fi calauzit, si oricine il abandoneaza,  va fi lipsit de orice bine.

Coranul este Revelatia lui Allah, ce a fost pogorat in luna Ramadan in minunata noapte de Laylat-ul Qadr.  Laylat-ul Qadr este cea mai buna noapte si este mai buna decat o mie de luni (echivalentul a 83 ani si 4 luni). Allah ne-a spus noua ca este mai buna decat o mie de luni, ceea ce intrece capacitatea noastra de intelegere de cat de mai buna este, deoarece ne este imposibil sa socotim rasplata ei. SubhanAllah, multi dintre noi nu ajung sa traiasca peste varsta de 83 de ani,  iar Allah Subhana Wataala, ne-a binecuvatat pe noi cu o singura noapte ale carei binecuvantari sunt mai valoroase decat intreaga noastra viata.LAYLATUL QADR 3

Laylatul Qadr este singura noapte in care Ingerul Gibril-aleihi sallam si toti ingerii coboara din ceruri pe pamant, cu binecuvantari din abundenta, la fel ca atunci cand Coranul este recitat si ei ii inconjoara in cercuri de Dzikr (pomenirea lui Allah) si isi coboara aripile in semn de respect pentru cei care studiaza (Coranul si stiinta religioasa). Ingerii trimit binecuvantari si fac du’a pentru fiecare credincios care este ocupat cu adorarea lui Allah Subhana Wataala si ii viziteaza pe ei in orice loc de pe pamant s-ar afla.

( NOTA: Ingerii nu intra in casele unde exista un caine sau un porc, unde sunt expuse imagini-chipuri (fotografii, tablouri, postere, statuete) care reprezinta oameni sau animale si nu se apropie de cei care sunt in impuritate majora (junub). Asa ca, aveti grija sa nu expuneti fotografii, pentru a nu fi lipsiti de aceasta binecuvantare).

Pentru mai multe detalii privind fotografiile, AICI:

https://islamulpaceaeterna.wordpress.com/2013/09/13/ce-spune-islamul-despre-expunerea-fotografiilor/

Motivul pentru care ingerii coboara din abundenta pe pamant este acela ca, aceasta este noaptea in care Allah isi revarsa Indurarea Sa asupra oricaruia dintre noi care, cu sinceritate, cauta iertarea Lui si pentru ca aceasta este noaptea in care se hotaresc destinele noastre, asa cum Allah ne spune :

“Ha.Mim. Pe Cartea cea limpede (Allah jura pe Coranul cel cu versete si semne limpezi si care indruma catre Adevar). Noi am trimis-o intr-o noapte binecuvantata (Laylatul Qadr)- caci Noi am fost cu adevarat prevenitori- In care se hotaresc toate randuielile intelepte (se hotareste orice lucru: nasterea, moartea, provizii, calamnitati etc., pentru (tot) anul ce urmeaza, dupa cum a hotarat Allah-Tafsir Al-Hilali). ” Coran 44:1-4

Motivul pentru care aceasta Noapte binecuvantata ne-a fost daruita de Allah Preainaltul il aflam in urmatorul hadis:

“Mesagerul lui Allah-salAllahu aleihi wa sallam, s-a uitat in urma la generatiile anterioare si si-a dat seama ca Ummah sa a trait pentru o perioada de timp mult mai scurta in comparatie cu ei. El era ingrijorat pentru comunitatea sa  ca nu va putea sa obtina atat de multa rasplata ca si comunitatile anterioare. Atunci cand Allah Cel Glorios a vazut ingrijorarea din inima Profetului Sau iubit-salAllahu aleihi wa sallam, i-a daruit Laylatul Qadr, care este mult mai virtuoasa decat 0 mie de luni.”[Imam Malik, Muwwata].

Laylatul Qadr este un dar exclusiv pentru Ummah Trimisului lui Allah-salAllahu aleihi wa sallam, deoarece  este noaptea in care a fost coborat Coranul, si este marea binecuvantare a lui Allah asupra noastra si a generatiilor care vor urma.

Ibn Abbas si altii au spus: “ Allah a coborat Coranul tot, o singura data de la Tablele Pastrate<Al-Lawh Al-Mahfuz> la Casa Puterii<Baytul-‘Izzah> care se afla in cerul acestei lumi. Apoi a fost coborat in parti,  Mesagerului lui Allah –salAllahu aleihi wa sallam pe baza intamplarilor care au avut loc, pe o perioada de 23 de ani.”

https://islamulpaceaeterna.wordpress.com/2015/07/07/cartea-destinului-al-lauh-al-mahfuz/

Cand este Laylat-ul Qadr?

Asa cum a relatat Abdullah intr-un hadis:”Profetul-salAllahu aleihi wa sallam a avut cunostinta despre data cand era aceasta Noapte, dar i-a fost luata de la el, din cauza unui incident in care au fost implicati niste barbati.

Abdullah  a spus: “Trimisul lui Allah a iesit sa informeze oamenii despre data in care este Noaptea de Al-Qadr, dar s-a intamplat sa fie o disputa intre doi barbati. Profetul-salAllahu aleihi wa sallam a spus: “Am venit sa va informez despre data in care este Noaptea de Al-Qadr, dar cutare si cutare s-au certat si stiinta ei a fost luata de la mine (am uitat) si poate ca a fost mai bine pentru voi. Acum, cautati-o in ultimele zece nopti ale lunii Ramadan.”[Bukhari]

Allah a vrut sa se intample asa, pentru ca, daca Profetul –salAllahu aleihi wa sallam ar fi dezvaluit oamenilor data exacta, atunci oamenii ar fi dat atentie doar unei singure nopti, neglijand restul noptilor binecuvantate din Ramadan!

Sunt diferite hadisuri care se regasesc in Tafsirul Surat Al-Qadr care mentioneaza diferite date pentru Laylat Al-Qadr si anume: ultimele zece nopti, ultimele zece nopti impare (21,23,25,27,29 sau chiar ultima noapte), noaptea de 21, 25, 27, sau 29.

In concluzie, as dori doar sa mentionez o relatare din At-Tirmidhi de la Abu Qilabah care a spus:”Laylat-ul Qadr se muta (de la an la an) de-a lungul ultimelor zece nopti.
Acest punct de vedere a fost de asemenea inregistrat si de Malik, Ath-Thawri, Ahmad bin Hanbal, Ishaq bin Rahuyah, Abu Thawr, Al-Muzani, Abu Bakr bin Khuzaymah si altii.

Mai multe detalii aici:

https://islamulpaceaeterna.wordpress.com/2015/07/08/tafsir-surah-al-qadr/

Si Allah stie cel mai bine!

Dintre semnele Laylat-ul Qadr

·      O noapte linistita.

Ibn Abbas (RA) a relatat ca Mesagerul lui Allah-salAllahu aleihi wa sallam a spus:” Laylatul Qadr este o noapte calma si placuta, nici calda nici rece, iar soarele va rasari in dimineata ei, slab si rosu.”[at-Tayaalisee, Ibn Khuzaimah]

·      Luna este vizibila clar.

 Abu Hurairah(RA) a relatat: “Discutam despre Laylatul Qadr in prezenta Mesagerului lui Allah, iar el-salAllahu aleihi wa sallam a zis:”Care dintre voi isi aminteste (noaptea) cand luna a rasarit si era ca o jumatate de farfurie?”[Muslim]

·      Soarele va rasari fara raze stralucitoare.

 Ubay(RA) a relatat ca Profetul salAllahu aleihi wa sallam a spus:” In dimineata care urmeaza dupa Laylatul Qadr, soarele rasare fara nicio raza, ca si cum ar fi o farfurie de alama, pana cand se inalta pe cer.”[Muslim]

Nu incetati sa va Ii cereti sincer lui Allah, sa va binecuvanteze cu aceasta Noapte, rugati-va ca aceasta Noapte speciala si unica, sa va gaseasca printre cei care se vor afla in adorarea lui Allah!

Si Allah stie cel mai bine si succesul, calauzirea si victoria vin numai de la Allah!

Pentru ce trebuie sa facem in aceste 10 zile si nopti din luna Ramadan,

Click aici:

https://islamulpaceaeterna.wordpress.com/2013/07/27/ce-facem-in-ultimele-zece-zile-din-ramadan/

https://islamulpaceaeterna.wordpress.com/2013/07/29/cea-mai-buna-dua-pentru-laylatul-qadr-si-semnificatia-ei/

Surah Al-Qadr (araba-romana):

 

 

OSM-LailaturQadr-Tips-FreePrintable02

Fie ca Allah sa ne dea puterea si abilitatea de a cauta cu sinceritate Iertarea Lui in aceste pretioase zile si nopti si sa ne ajute sa fim printre cei care vor obtine rasplata din Laylatul Qadr, in anul acesta si in anii  in care vom mai trai pe acest pamant.

Ameen! Alhamdulillahi Rabbil ‘Alamin!

 

Allah stie cel mai bine si succesul vine doar de la Allah!

 

LET’S WORK together FOR ETERNAL PEACE!

Islamul Pacea Eterna