Alhamdulillahi Rabbil Alamin wa sallatu wa salaamu ala Rasulillah!
Dragi frați și surori în Islam!
A venit timpul să ne ocupam cu adevărat de inima noastră, dacă ținem la sănătatea ei fizică și spirituală, dacă suntem preocupați de fericirea din această lume și din cea de Apoi. Și cine altul ar fi putut scrie mai bine despre inimă decât renumitul învățat Imaam ibn al-Qayyim al-Jawziyyah (d.751 H), rahimahullaah.
<Allaah Subhanahu wa’tala a spus:
“O, voi cei care credeţi, pomeniţi-L pe Allah mereu.”[Soorah al-Ahzaab 33:4I].
“..celor care-L pomenesc pe Allah mereu şi acelora [dintre femei] care-L pomenesc, Allah le-a pregătit iertare şi răsplată mare.” [Soorah al-Ahzaab 33:35].
“Şi dacă aţi împlinit rânduielile voastre (in ce priveste Pelerinajul), pomeniţi-L slăvindu-L [pe Allah], aşa cum îi pomeniţi pe părinţii voştri, ba chiar cu şi mai mare râvnă să-L pomeniţi…” [Soorah al-Baqarah 2:200].
Aceste Versete conțin porunca de a-L pomeni pe Allaah intens și abundent, deoarece slujitorul are nevoie urgentă de [pomenirea lui Allah]. Acest lucru se datorează faptului că fiecare moment în care o persoană nu o petrece în dhikr (pomenirea lui) Allah nu va avea nici un beneficiu pentru el. Mai degrabă, răul care rezultă din neglijarea dhikr (pomenirii lui) Allah este mult mai mare decât orice beneficii care pot fi obținute. Unul dintre aarifeen (cei care au cunoștință despre Allah) a spus:”Dacă o persoană ar petrece un anumit număr de ani angajat [în dhikr Allah], iar apoi el se întoarce de la ea pentru un moment, ceea ce el va pierde este mult mai mare decât orice a câștigat deja „.
Al-Bayhaqee relatează de la Aaishah (radiallaahu anhaa) că Profetul (sallallaahu ‘alayhi wa sallam) a spus: „Nu este niciun moment în care fiul lui Adam nu-L pomeneste pe AIIaah, cu excepția faptului că va fi o sursă de regret pentru el Ziua Judecății”. [grad Hasan: Relatat de Abu Nu’aym in al-Hiliyatul-Awliyaa (51361-362). Autentificat de Shaykh al-Albaanee in Saheehul-Jaami’ (nr.5720)]
Muhuadh ibn Jabal radiallaahu anhu relatează că Profetul sallallaahu’ alayhi wa sallam a spus:”Oamenii Paradisului nu vor avea nici un regret, cu excepția acelor momente în care nu au fost angajați în dhikr (pomenirea) lui Allah.” [Saheeh: Relatat de lbnus-Sunnee in ‘Aml al-Yawma wal-Laylah (nr.3). Saheehul-Jaami’ (nr.5446)]
Muadad ibn Jabal (radiaallahu anhu) relatează de asemenea că Mesagerul lui Allah, sallallaahu ‘alayhi wa sallam, a fost întrebat:”Ce acțiune este cea mai iubita de Allah? El (sall Alahu aleyhi wa sallam) a răspuns: „Să continuați să vă păstrați limba umedă cu dhikr Allah, până când veți muri.” [Hasan: Relatat de lbn Hibbaan (nr.2318). Autentificat de Shaykh Saleem al-Hilaalee in Saheeh al-Waabilus-Sayyib (p.80).]
LUSTRUIREA INIMII
Abu Dardaa (radiallaahu anhu) a spus:”Pentru orice lucru există o lustruire si lustruirea pentru inimă este dhikr Allah „.
Al-Bayhaqee relatează de la Ibn ‘Umar (radiallaahu anhu) că Mesagerul lui Allah (sallallaahu ‘alayhi wa sallam) a spus:”Pentru orice lucru există o lustruire si lustruirea pentru inimă este dhikr (pomenirea) lui Allah. Nu este nimic mai puternic pentru a salva o persoană de pedeapsa lui Allah decât dhikr Allah.” S-a spus: Nici Jihaad pe calea lui Allah? El (sall Allahu aleyhi wa sallam) a răspuns: „Nici măcar dacă ați continua să loviți cu sabia până când s-ar rupe„. [Saheeh: Relatat de Ahmad (4/352), de la Mu’aadh ibn Jabal radiallaahu ‘anhu. Autentificat de al-Albaanee in Saheehul-Jaami’ (nr.5644)].
Nu există nici o îndoială că inimile se ruginesc la fel cum monedele de cupru și de argint se ruginesc. Lustruirea [acestei rugini] este dhikr AIlaah. Acest lucru se datorează faptului că [dhikr] este ca un lustru [care lustruieste inima] ca o oglindă strălucitoare. Atunci când dhikr este lăsat, rugina se întoarce. Dar când dhikr se reia, atunci inima este [din nou] lustruită. Și inimile devin ruginite din cauza a două lucruri: (i) neglijarea pomenirii lui Allah și (ii) săvârșirea păcatelor.
Lustruirea pentru aceste două lucruri este: (i) căutarea iertarii lui Allah și (ii) dhikr Allah
CONFUNDAREA ADEVARULUI CU FALSUL
Oricine neglijează [pomenirea lui Allah] mare parte din timp, atunci inima lui va rugini în funcție de cât de neglijentă este persoana. Și când această rugină [murdărie] se acumulează pe inimă, atunci nu mai recunoaște lucrurile așa cum sunt ele în realitate. Astfel, ea privește minciuna ca și cum ar fi adevăr și adevărul ca și cum ar fi o minciună. Acest lucru se datorează faptului că această rugină întunecă și derutează percepția inimii și astfel nu este capabilă să recunoască lucrurile asa cum sunt cu adevărat. Așa cum se acumulează rugina, inima devine înnegrită și, pe măsură ce se întâmplă acest lucru, inima devine pătată cu această rugină murdară, iar când se întâmplă acest lucru, ea corupe percepția inimii și recunoașterea lucrurilor. Atunci inima nu acceptă adevărul și nici nu respinge falsitatea și aceasta este cea mai mare nenorocire care poate lovi inima. Fiind neglijent [in privinta dzikr Allah] și urmarea capriciilor și a dorințelor, este o consecință directă a unei astfel de inimi, care [mai mult] stinge lumina inimii și îi orbeste viziunea.
Allah – Cel Preaînalt – a spus:
„Şi fii răbdător împreună cu aceia care-L cheamă pe Domnul lor dimineaţa şi seara, dorind Faţa Sa! Şi nu întoarce ochii tăi [pentru alţii] de la ei, râvnind la podoaba vieţii din această lume şi nu te supune celuia căruia i-am făcut inima nepăsătoare faţă de pomenirea Noastră, care urmează poftei sale şi ale cărui fapte sunt în deşert [cuvantul folosit este ‘furat’ – (cei care) au depășit limitele și ale căror fapte au fost pierdute].” [Soorah al-Kahf 18:28].
CALITATEA UNUI ÎNDRUMATOR
Atunci când un slujitor dorește să urmeze o altă persoană, atunci lăsați-l să vadă: Este această persoană dintre cei care fac dhikr sau dintre cei care sunt neglijenți [in privinta pomenirii lui Allah]? Această persoană judecă în conformitate cu capriciile și dorințele sale, sau conform Revelatiei? Deci, dacă judecă dupa capricii și dorințe, atunci el este de fapt dintre cei care sunt neglijenți; cei ale căror afaceri au depășit limitele și ale căror fapte sunt pierdute.
Termenul „furat” [care apare în versetul de mai sus] a fost explicat în mai multe moduri. S-a explicat ca însemnand: – (i) pierderea recompenselor acelui tip de acțiune care este esențială sa fie facuta, și în care se află succesul și fericirea; (ii) depășirea limitelor unui lucru; (iii) a fi distrus; și (iv) cel care este împotriva adevărului. Fiecare dintre aceste cuvinte sunt foarte apropiate ca sens unul de celălalt.
Ideea este că Allah – Cel care este lipsit de orice imperfecțiune, Cel PreaÎnalt – a interzis să fie urmati toți cei care posedă astfel de atribute. De aceea este absolut esențial ca o persoană să se gândească dacă astfel de atribute sunt găsite în sheik-ul (îndrumatorul) său, sau în persoana pe care o urmează sau pe care o ascultă. Dacă se regasesc (aceste atribute), atunci ar trebui să se distanțeze de o astfel de persoană. Cu toate acestea, dacă se constată că persoana este, în majoritatea cazurilor, preocupată de dhikr Allah și de urmarea Sunnah, iar afacerile sale nu depășesc limitele, ci mai degrabă el este judicios și hotărât în treburile sale, atunci el ar trebui să se agațe de el foarte ferm.
Într-adevăr, nu există nici o diferență între cei vii și cei morți, cu excepția dhikr Allah; deoarece Profetul [sallallaahu ‘alayhi wa sallam] a spus: „Exemplul celui care Îl pomenește de Allah și a celui care nu o face, este ca exemplul dintre cei vii și cei morți„. [ al-Bukhaari (11/208) si Muslim (1/539)]
[Din revista al-Istiqaamah- Shawwal 1418H/ Februarie 1998]
Si tot Ibn Al-Qayyim (rahimahullah) spunea despre inimă:
„În inimă sunt tulburări care nu pot fi remediate decât prin a-i răspunde lui Allah. În ea este un sentiment de pustietate care nu poate fi înlăturat decât prin intimitate cu Allah. În ea este o tristețe care nu va pleca decat prin fericirea cunoașterii Lui. În ea este o neliniște/anxietate care nu se poate liniști decât prin adunarea de dragul Lui și refugierea la El de pedeapsa Lui. În ea este un foc de regret care nu poate fi stins decat prin satisfacția cu poruncile, interdicțiile și decretele Sale și prin îmbrățișarea răbdării cu acestea până la momentul în care Îl întâlnește pe El. În ea este o dorință puternică care nu va înceta până când El nu este singurul care este căutat. În ea este un gol care nu poate fi umplut decât prin iubirea Lui, întoarcerea spre El, pomenirea Lui și fiind sincer față de El. Dacă unei persoane i s-ar fi dat lumea întreaga și tot ce este în ea, acestea nu ar umple niciodată golul. ” [Sursa: Madārij al-Sālikīn 3/156]
De asemenea, Shaykh Ibn ‘Uthaymeen a declarat:
„Pomenirea lui Allah (dhikr) poate fi în inimă, cu limba sau în acțiuni fizice. Principiul de bază este pomenirea în inimă, așa cum Profetul sallAllahu aleihi wa salam a spus:”În corp este o bucată de carne, care dacă este sănătoasă, atunci întregul corp este sănătos, iar dacă este stricată, atunci întreg corpul este stricat. Și aceasta este inima.” [Bukhaari & Muslim]
Așadar, dragi frați și surori în Islam, nu ne rămâne decât să ne îngrijim de inima noastră care înseamnă și sufletul nostru, în cel mai plăcut mod și anume Dzikr Allah!
Alhamdulillah pentru că Allah ne-a dăruit această viață pentru a o petrece în supunere față de El și nu ne-a lăsat să rătăcim descumpăniți, neștiind încotro să o apucăm.
Islamul Pacea Eterna 