URMAREA SUNNEI PROFETULUI

 

obey mesenger         

URMAREA SUNNEI PROFETULUI

          SALALLAHU ALEIHI WA SALAM

                                             BISMILLAH

Dragi frati si surori in Islam!

Acest articol este unul foarte important si va rog mult sa-l cititi cu atentie si sa reflectati asupra lui. De altfel, acesta este sfatul meu pentru toate articolele, versetele si hadisurile pe care eu incerc sa vi le supun atentiei. Scopul cunoasterii este acela de a actiona. Fara fapte, cunoasterea nu are nicio valoare. Asa cum am mai spus si cu alta ocazie, inteligent nu este cel care stie ceea ce este bine si ceea ce este rau, ci inteligent este acela care atunci cand vede binele il urmeaza, si atunci cand vede raul se indeparteaza de el.

Pentru inceput, voi aduce inca o data in discutie insemnatatea Marturisirii de Credinta- SHAHADA. De aceasta data pe scurt, pentru ca o aveti detaliata aici :

https://islamulpaceaeterna.wordpress.com/2013/07/16/ce-trebuie-sa-stii-despre-shahada-marturisirea-de-credinta/

Cunoastem cu totii ca, pentru a fi sau a deveni musulman tebuie sa facem aceasta marturisire, LA ILAHA ILA ALLAH MUHAMMAD RASUL ALLAH, care inseamna ca: nu exista alta divinitate in afara de Allah si nimeni nu are drept de adorare in afara de Allah, si ca Muhammad  salAllahu aleihi wa sallam  este Trimisul Sau. Este angajamentul nostru de supunere fata de Allah, prin implinirea si respectare poruncilor lui Allah, si abtinerea de la nesupunere si de la faptele interzise de Allah, iar apoi sa-l urmezi pe Profetul Muhhamad salAllahu aleihi wa sallam.       

“ Cel ce se supune Trimisului, se supune neindoielnic lui Allah” Coran 4:80

Acesta este angajamentul tau, aceasta este marturisirea ta de credinta, acesta este juramantul tau, acesta este primul stalp al Islamului, iar pentru a fi cu adevarat Musulman trebuie sa-ti traiesti viata in conformitate cu:

LA ILAHA ILA ALLAH MUHAMMAD RASUL ALLAH.

Este regretabil ca, din ce in ce mai multi oameni, neglijeaza sunnah sau nu-i mai dau importanta cuvenita. Si mai sunt si altii care o urmeaza gresit, si aici ma refer la inovatii (bid’ah).

Este surprinzator sa auzi ca nu trebuie sa faci cutare lucru, pentru ca este “sunnah”. Subhanallah! Din contra, trebuie sa facem, tocmai pentru ca este sunnah.

 Abu Huraira  radiyyAllahu anhu a relatat ca l-a auzit pe Mesagerul lui Allah salAllahu aleihi wa sallam   spunand:

” Evitati ceea ce ce va interzic (sa faceti), si faceti ceea ce va poruncesc ( sa faceti) cat de bine puteti voi(in cel mai bun mod cu putinta)!”[Muslim]

 Sa nu uitam ca sahaba radiyyAllahu anhum cea mai buna generatie de pe acest pamant, il urmau pe Profet salAllahu aleihi wa sallam in tot ceea ce facea, ii urmareu toate miscarile, ii sorbeau toate cuvintele.

De ce? Pentru ca el salAllahu aleihi wa sallam  era Trimisul lui Allah pentru intreaga omenire,pentru ca el salAllahu aleihi wa sallam  era cel care a venit cu calauzirea, pentru ca el salAllahu aleihi wa sallam  era cel care i-a scos din intuneric la lumina, pentru ca el salAllahu aleihi wa sallam   era cel care a pus in aplicare in vorbe si fapte Cartea lui Allah, pentru ca el salAllahu aleihi wa sallam  avea sa fie cel mai maret om care a calcat vreodata pe acest pamant. Si ei, tocmai de aceea faceau. Pentru ca era SUNNAH!!!

“Cea mai buna generatie este generatia mea (Sahaba), si apoi cei care vin dupa ei (Tabi’un), si apoi cei care vin dupa ei (Taba tabi’un)”[Bukhari&Muslim]

Trei generatii. Ceea ce inseamna ca in intreaga istorie a omenirii, de la timpul lui Adam aleihi sallam pana in Ziua Judecatii, niciodata nu va mai fi vreo alta generatie mai buna decat sahaba radiyyAllahu anhum. Tocmai de aceea, Profetul salAllahu aleihi wa sallam   ne-a indemnat sa ne caluzim dupa Cartea lui Allah, dupa exemplele sale (sunnah) si dupa sunnah Califilor cei drept calauziti, daca vrem sa izbandim, daca vrem sa ramanem uniti. Pentru ca ei nu au fost doar cei mai buni in Iman si Taqua, ci au fost si cei mai buni in cunoasterea, intelegerea si implementarea Coranului si a Sunnei. Vezi aici hadisul si comentariul:

https://islamulpaceaeterna.wordpress.com/2013/06/26/hadis-urmarea-sunnei-profetului-saws/

Va rog sa va deschideti mintea si inima si sa realizati ca Allah a vrut binele nostru si ne-a dat noua cea mai mare si nepretuita binecuvantare, CALAUZIREA. Allah este Cel care ne-a indrumat sa urmam Religia Adevarului, si asa cum Allah este Unul Singur, Religia Lui este Una Singura, Coranul este desavarsirea Mesajului lui Allah catre intreaga omenire, tot la fel Profetul salAllahu aleihi wa sallam  a transmis Un Singur si Unic mesaj. Profetul  salAllahu aleihi wa sallam  a venit cu ultima calauzire, cu ultimul mesaj. Mesajul sau a fost Unul Singur. Nu a venit cu mai multe variante, nu a venit cu mai multe interpretari. Nu pot fi mai multe drumuri drepte cum nu pot fi mai multe adevaruri. Viata lui nu a fost altceva decat implementarea si exemplificarea Coranului  si el  salAllahu aleihi wa salla a fost si este cel mai bun model de urmat.

“ Ati avut voi in Trimisul lui Allah o pilda frumoasa (un bun exemplu de urmat), pentru cel care nadajduieste in Allah si in Ziua de Apoi si Il pomeneste pe Allah mereu” Coran 33:21

Toate aceste exemple si relatari din viata Profetului salAllahu aleihi wa sallam  au fost adunate cu grija si raspundere de marii savanti ai Islamului care le-au aranjat in volume si le-au clasificat pe categorii. Allah sa-i  rasplateasca cu tot ce este mai bun!

Desi as putea sa va dau nenumarate exemple de versete sau hadis-uri care ne indeamna la supunere fata de Trimis salAllahu aleihi wa sallam, am sa va  supun atentiei doua  versete, care chiar daca ar fi fost singurele, ar fi spus TOTUL. Si va indemn sa fiti foarte atenti la ceea ce urmeaza.

31.“ Spune:”[O, Profetule] Daca Il iubiti pe Allah, urmati-ma si Allah va va iubi si va va ierta pacatele voastre! Allah este Iertator[Al-Ghafur], Indurator[Ar-Rahim].

32. Spune: “Fiti cu supunere fata de Allah si de Trimis (Profetul Muhammad sall Allahu aleihi wa sallam), dar daca intoarceti spatele, Allah nu-i iubeste pe necredinciosi.” 3:31-32

In versetul 3:31, Allah le arata celor care pretind ca-L iubesc pe El, dar nu urmeaza drumul lui Muhammad  salAllahu aleihi wa sallam  ca nu sunt sinceri in declaratiile lor. Ei nu vor fi sinceri si nu-L vor iubi pe Allah, pana nu vor urma Sharia- Legea lui Muhammad salAllahu aleihi wa sallam  , religia lui, declaratiile si faptele lui.

Profetul Muhammad salAllahu aleihi wa sallam  a spus:”Oricine face o fapta care nu a   fost poruncita (care nu este in acord cu religia Islamica), va fi respinsa si nu va fi acceptata”[Bukhari]

Dupa ce Allah ne spune ca daca iL iubim pe El trebuie sa-l urmam pe Profet, ne spune ca vom obtine mult mai mult facand asta, vom obtine Iubirea Lui. SubhanAllah! Cine nu-si doreste sa obtina Iubirea lui Allah Subhanahu Wata’ala ?

Si asta nu este tot, pe langa asta:” va va ierta pacatele voastre”.

Si ne mai comanda inca o data, in versetul urmator 3:32 :”Fiti cu supunere fata de Allah si de Trimis!”

Si dupa ce Allah ne porunceste inca o data sa ne supunem Lui si Profetului  salAllahu aleihi wa sallam, ne avertizeaza ca: “daca va intoarceti, Allah nu-i iubeste pe necredinciosi

Si acesta este un avertisment puternic, ca cei care il sfideaza pe Profet salAllahu aleihi wa sallam  si calauzirea cu care a venit, comit (necredinta)- kufr. Si ce poate fi mai rau decat necredinta?!

Cu adevarat Allah nu iubeste pe oricine face asta, chiar daca pretinde ca-L iubeste pe Allah si ca vrea sa se apropie de El, pana cand nu-l urmeaza pe Profetul Muhammad  salAllahu aleihi wa sallam, ultimul Mesager a lui Allah pentru oameni si  Jjini.

Acest Profet (Muhammad sall Allahu aleihi wa sallam) care, daca Profetii anteriori ar fi trait in timpul vietii sale, nu ar fi avut alta alegere decat sa-l urmeze, sa se supuna lui si Legii cu care a venit. Si acest lucru este mentionat in versetul:

“ Si cand Allah a incheiat un legamant cu profetii,[le-a zis El]:” Va dau voua o Carte si Intelepciune. Apoi, daca va veni la voi un trimis pentru a intari ceea ce aveti, voi trebuie sa credeti in el si sa-l sprijiniti!” Le-a zis El:” Consimtiti voi si acceptati aceasta invoiala cu Mine?” “Consimtim!” au raspuns ei. Atunci a zis Allah:” Asadar  fiti martori, iar Eu ma aflu impreuna cu voi printre cei ce fac marturie!” 3:81

Conform acestui verset, Allah a cerut fiecaruia dintre Trimisii Sai anteriori, si ca o conditie prealabila misiunii lor, sa recunoasca si sa anunte  venirea lui Muhammad salAllahu aleihi wa sallam  drept Trimis.

Referitor la acest verset, Ali bin Talib si Abdullah bin Abas, au spus:

” Allah niciodata nu a trimis vreun Profet pana cand nu a facut legamant cu el ca, daca Muhammad salAllahu aleihi wa sallam  va fi trimis in timpul vietii lui, sa creada in el si sa-l sprijine.”

Tawus, Al Hasan si Qatada au spus:” Allah a facut legamant cu Profetii ca vor crede unul in celalalt.” Iar aceasta declaratie nu o contrazice pe cea a lui Ali si a lui Ibn Abas.

Muhammad  salAllahu aleihi wa sallam  este Ultimul Profet a lui Allah pana in Ziua Judecatii. El este cel mai maret Imam, care indiferent in ce perioada de timp ar fi trait, merita sa fie urmat, mai mult decat oricare alt Profet. Tocmai de aceea, Muhammad salAllahu aleihi wa sallam a fost cel care a condus in Rugaciune pe toti ceilalti Profeti, in noaptea de Isra cand s-au adunat toti in Bayt Al-Maqdis.

Tot Profetul Muhammad salAllahu aleihi wa sallam  va fi singurul dintre Profeti care va mijloci in Ziua Adunarii, cand Stapanul Tuturor Lumilor va judeca intre supusii Sai.

“..poate ca Domnul tau te va readuce la viata intr-o pozitie demna de lauda!” 17:79.

Aceasta este Al-Maqam Al-Mahmud, pe care numai Profetul Muhammad salAllahu aleihi wa sallam o merita, o responsabilitate pe care ceilalti Profeti si Mesageri vor refuza sa si-o asume. Totusi, Profetul Muhammad  salAllahu aleihi wa sallam va fi cel care va purta aceasta sarcina –mijlocirea in Ziua Judecatii, fie ca pacea si binecuvantarea lui Allah sa se reverse asupra lui.

 Versetele pe care vi le-am prezentat si explicat (sursa Tafsir Ibn Kathir) au fost sper, extrem de clare in privinta obligatiei de a ne supune si a urma Sunnah Profetului salAllahu aleihi wa sallam . Asadar, a urma Sunnah, nu este o alegere, nu este o optiune, ci este o PORUNCA  a lui Allah Azza wageal.

De asemenea Profetul Muhammad salAllahu aleihi wa sallam a spus:

“ Toti adeptii mei vor intra in Paradis, afara de cei care refuza.” El salAllahu aleihi wa sallam a fost intrebat: ‘ Si cine refuza (adevarul)? El salAllahu aleihi wa sallam  a spus:” Oricine se supune mie va intra in Paradis, si oricine nu se supune, inseamna ca refuza (sa intre in Paradis).”[Bukhari]

Si de asemenea ca o conditie pentru a fi printre cei credinciosi:

“Niciunul dintre voi nu va avea credinta, pana nu ma va iubi mai mult decat  tatal lui, copii lui si toata omenirea”.[ Bukhari]

Sa ne gandim mereu si sa nu uitam niciodata ce am invatat astazi. De cate ori vom pronunta SHAHADA, sa nu o facem in mod automat, ci intotdeauna sa ne amintim sensul ei si ce reprezinta pentru noi. Sa constientizam si sa pretuim mai mult ceea ce suntem, si sa realizam ce mare este onoarea de a face parte din Ummah  Profetului Muhammad  salAllahu aleihi wa sallam , cel mai superb om care s-a nascut vreodata. Si dupa ce realizam acest lucru, lasati sa curga iubirea prin venele voastre, si daruiti-va cu toata inima  lui Allah si Trimisului Sau salAllahu aleihi wa sallam . Nu pierdeti acesta pretioasa sansa, nu pierdeti aceasta binecuvantare, pentru ca cel care iubeste nu este decat slujitorul celui iubit.

In incheiere, as dori sa mai amintesc si vorbele lui Ali ibn Talib radiyyAllahu anhu care a spus:           Urmati calauzirea Profetului vostru salAllahu aleihi wa sallam pentru ca este cea mai buna calauzire; urmati Sunnah, pentru ca este cea mai buna cale.”[Al-bidaayali wan Nihaya7/139]

Fie ca Allah sa ne ajute sa atingem nivelul de iubire sincera si totala fata de El si fata de Trimisul Sau  salAllahu aleihi wa sallam,  sa ramenem statornici in credinta (Iman) si sa traim si sa murim in supunere fata de Allah si fata de Trimisul Sau  salAllahu aleihi wa sallam .         

Ameen! Alhamdulillahi Rabbil’ Alamin!

Allah stie cel mai bine si succesul vine doar de la Allah!

Cu pace,

                 Cezarina S.

LET’S  WORK together FOR ETERNAL PEACE!

emblema

Advertisements

2 thoughts on “URMAREA SUNNEI PROFETULUI

  1. Pingback: UNELE SEMNE ALE VENIRII ZILEI DE APOI! | Islamul Pacea Eterna

  2. Pingback: MAWLID-ZIUA NASTERII PROFETULUI | Islamul Pacea Eterna

Lasă un Comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s